A inceput sezonul 2.
La fel ca si Dansez pentru tine, Romanii au talent transmite un mesaj destul de clar.
Mesajul este ca nu conteaza cat de mult talent ai sau cat de mult muncesti, cat de bun esti, cat de mult inveti si cat evoluezi pe parcursul concursului.
Conteaza cat de sarac esti, conteaza cat de umil esti, conteaza cat de frumos iti plangi de mila. Conteaza povestea.
Exista un lucru bun si unul rau in toata treaba asta.
Lucrul bun este ca te ajuta sa intelegi cat de mult conteaza o poveste buna atunci cand vrei sa te diferentiezi de concurenta.
Pentru ca intrebarea importanta aici este: oare emisiunea in sine transmite acest mesaj sau telespectatorii acesteia sunt cei care propaga mesajul?
In cadrul emisiunilor cu vot public, acestea devin simple platforme prin care oamenii din fata televizorului isi dezvaluie nivelul limitat la care percep ei realitatea inconjuratoare.
Si cum majoritatea oamenilor sunt limitati, oare nu e normal sa nu poata trece de poveste? Si anume, povestea sa fie singurul lucru prin care ei reusesc sa diferentieze concurentii?
Pentru ca nu au capacitatea intelectuala sa faca diferenta dintre 2 voci, dintre 2 dansuri, dintre 2 exprimari artistice in care talentul, creativitatea sau tehnica sunt niste necunoscute totale pentru ei.
Asa ca voteaza povestea cea mai buna.
Lucrul rau este ca se propaga ideea gresita ca e mai avantajos sa fii sarac, plangacios si umil. In opozitie cu a fi demn si increzator in fortele proprii.
Astfel, mai e de mirare ca romanii traiesc in saracie intr-o tara cu resurse extraordinare?
Lasă un răspuns