Aș vrea să-mi tratez copilul ca și cum n-ar fi al meu

I-am spus într-o zi chestia asta soției și a sărit ca arsă – Cee să faaaci?!!??!

Da, vreau să-mi tratez copilul ca și cum n-ar fi al meu pentru că mi-am dat seama de o greșeală pe care o fac.

Poate din cauză că sunt prea implicat emoțional, poate că îmi doresc prea mult să se dezvolte frumos, să fie perfectă, nu știu exact de ce, dar mi se pare că pun prea multă presiune pe ea.

Atunci când interacționez cu un alt copil sunt mult mai tolerant, nu am așteptări, nu vreau să-l învăț nimic, nu vreau să-l ajut cu nimic, îl las pur și simplu să existe.

Din păcate, cu copilul meu fac exact invers și nu-mi dau seama pe moment că fac ceva greșit – parcă pun prea multă presiune, parcă nu o las să fie, să existe așa cum e, să greșească, să nu fie perfectă.

Vreau prea multe, cer prea multe, nu știu, mă gândesc după aia la cum am reacționat și mă învinovățesc. Îmi zic că gata, data viitoare o să fiu mai atent, o să fac, o să dreg. Dar de cele mai multe ori nu reușesc.

Nasol să fii perfecționist.


Comments

18 răspunsuri

  1. Nu am niciun sfat sa-ti dau (nici nu ai cerut, defapt), vreau doar sa spun ca sunt fix in aceeasi situatie. Si am doi, unul de 10 ani si unul de 3 jumate. E o persiune extraordinara pe copii astazi, din toate partile (scoala, prieteni, parinti..). Daca gasesti solutii, sa-mi spui si mie.

    1. Eu cred ca solutia se afla in ceea ce ai spus. Pai daca presiunea vine de la scoala, prieteni si parinti, devino tu altceva decat o presiune pe capul lui, devino un + si vei vedea ca le va gestiona foarte bine si pe celelalte 2.

      E contraintuitiv dar astazi sunt pline cabinetele psihologilor de (fosti) copii care-si trateaza traumele produse de niste parinti bine intentionati.

  2. Avatar Ana-Maria Gogioiu
    Ana-Maria Gogioiu

    As avea eu o sugestie. Nu e neaparat o solutie, e doar o idee care ne-ar putea face sa ne simtim mai putin vinovati …

    Am putea sa contrabalansam exigentele din educatie cu recunoasteri ale meritelor lor.

    Eu, de exemplu, aveam o problema uriasa cand vedeam dezordine in camera fiicei mele, deschisul usii camerei ei era un declansator de urgii. Dupa atatea si atatea rugaminti de a pastra ordinea, ea parea complet indiferenta.

    Si am inceput alta tactica (dar foarte, foarte greu e de aplicat, necesita un autocontrol teribil, o constientizare a starii fizice care te cuprinde cand se activeaza declansatorul, o stapanire a emotiei primare si o redirectionare a ei prin filtrul ratiunii, ca sa iasa un alt mesaj decat cel critic, care iti vine automat) – incep prin a aprecia ce e bine.

    Un singur lucru daca il vad pus la locul lui, o laud pentru asta.

    Spun asa: asta, asta si asta ai facut bine, vad ca poti, de ce nu ai incercat si in rest?
    La fel, ii spun ca da dovada de implicare si atentie in alte contexte, ar fi minunat sa isi largeasca aria de interes si in domeniul pe care ea il ocoleste.

    Si nu obosesc in a repeta ideile, in forme variate, pana le intra in cap, in ADN.

    Pe urma, ma concentrez sa le explic copiilor consecintele pe termen lung ale unor greseli pe care le fac si care se pot transforma in reflexe.

    Nu in ultimul rand incerc sa lucrez cu propriile exigente. Mi le observ, mi le analizez, ma intreb mereu: de ce le am? Sunt justificate?

    Daca le pot explica copiilor intr-un mod simplu, clar, inseamna ca sunt, daca nu, e cazul sa umblu la ele si sa le temperez.

    Ma mai intreb daca ce vreau eu sa le imprim copiilor se naste din valori pe care le aplic si cu propria persoana, cu propria viata, sau daca nu cumva tind sa imi rezolv prin ei anumite frustrari.

    Si nu in ultimul rand, le arat cat pot de des cat de mult ii iubesc.
    Ii imbratisez, ii alint.
    Nu le ofer doar critici si atat.

    Critic cand e cazul, in rest, iubire cat cuprinde.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Și mie mi se par că sunt foarte critic. Încerc să lucrez la asta.

    2. Ma gandesc la un grup de copii care ar citi ce scriem noi aici si parca-i vad: „ce naiba de probleme au astia, n-au ce face?!”…s-ar intreba putin speriati ca mai vine ceva pe capul lor…”el merge cu o masina ruginita ca nu-i in stare sa-si ia alta (sau altele :)) si ma invata pe mine” apoi isi dau seama ca au avantajul prospetimii si vor iesi din nou castigatori, se intorc la ale lor…

      Ca una din bube aici e, multi tabara pe capul copiilor fiindca au o viata prea saraca si nu au cu ce s-o umple…

      Una dintre cele mai mari poveri care pot fi pe umerii viitorilor adulti e sa vada cum ca parintii si-au sacrificat viata pentru ei.

    3. Pe baiatul meu de 10 ani il cheama Victor, cand am vazut notificarea pe mail ca cineva a lasat un reply la comentariul meu, cu numele Victor, m-am panicat pentru un moment. 😅

    4. Te iubesc, tati! :)

    5. :))) pe bune?! :))))

      Sa te vad Alin…:)))

    6. Astazi, venind spre casa, mi-am adus aminte ca la ora aia iese si fi-miu de la scoala. Am zis sa trec sa-l iau, se simte mandru cand ma vede la primire…
      A iesit cu 2 colegi din care unul avea in brate o cutie de carton sigilata ce parea grea.
      – Ce ai acolo?
      – Lapte in triunghiuri, ne da de la scoala.
      – Tu de ce n-ai luat? eu lacom catre fi-miu…
      – Pai stii ca nu imi place!
      – Asa e…
      – Tu stii pentru ce e facut laptele? il intreb pe cel cu cutia
      – Pentru a-l manca cu cereale :)))
      – Nu ma, laptele cine-l face…?
      – ???
      – Cine si pentru ce-l face?
      – Pentru bebelusi…:)))) pfffff
      – Ala de-l tii in brate, cine-l face, mama ta? :))
      – A nu, e de vaca…
      – Asa si vaca pentru cine-l face?
      – ???
      – Nu pentru vitel?
      – Ba da
      – Si tu esti vitel?
      – Nuuuu…
      – E nesanatos, el e facut ca sa explodeze vitelul rapid spre o tona pentru a fii cat mai repede ferit de pradatori prin dimensiune
      S-a gandit putin si a zis:
      – Asa e.

      Cati adulti ar face asta, pai are calciu, pai ma inveti tu pe mine…:))))

    7. De ce o critici, crezi ca esti mai desteapta? Noi avem doar mai multa experienta care nu a dus neaaparat la niste concluzii bune. Eu am dublul varstei tale, daca te-as critica acum ti s-ar parea ok sau mi-ai spune sa-mi vad de treaba?

      Eu cand mi-am inceput activitatea cu firma mea, intr-un apart. de 3 camere nu aveai unde sa calci, pe jos erau numai hartii, stiam unde e fiecare.
      La mine la birou venea, cand era in liceu la Lazar, baiatul unui prieten sa invete, spunea ca acasa nu se poate concentra. Prima oara ma intreba daca in ziua aceea venea vreun client pentru ca daca nu, el rasturna toate scaunele din birou, spunea ca asta-i da starea necesara…Era forta la matematica, olimpic.

      Acum sunt foarte ordonat si nu mi-a impus nimeni asta. Fi-miu se dezbraca intr-un mare fel, toate dintr-o lovitura…rezulta un guguloi. Il intreb ce inseamna asta, spune ca asa se razbuna pe scoala…”a, pai atunci e normal…” si radem amandoi uitandu-ne la ele.

      Cand mi se pare ca exagereaza, ii spun doar atat:
      – Du-te si fa-ti ordine in camera…!
      – Te-ai suparat?
      – Nu dar du-te si fa-ti ordine in camera.
      – Ok

  3. A fi perfectionist e foarte rau, e de fapt o boala…si eu ma lupt cu asta si am castigat mult teren.

    Copiii nostri nu sunt ai nostrii, daca nu realizam asta ne-o vor spune ei mai tarziu ceva de genul „eu sunt eu si tu esti tu”.
    Educatia pe care o preia copilul tau de la tine nu consta in ceea ce-i spui ci in ceea ce esti.
    Noi trebuie doar sa le asiguram material ce au nevoie, sa-i invatam sa se fereasca de pericole, sa le dam sfaturi cand ne cer si evident sa-i iubim.

    Cel mai mare bine i-l faci copilului cand esti tu bine, in toate ariile.

  4. – daca iti pui problema inseamna ca faci o treaba buna.
    – e normal sa tratezi diferit copilul tau
    – eu am 2 si cumva se disipeaza un pic presiunea si te relaxezi fata de fam. cu un singur copil, de la 3 in sus cred ca poti sa tratezi ca pe ai altuia:)
    – copii au abilitatea de a apasa pe niste butoane sensibile, it is known

  5. Avatar Marius Răducan
    Marius Răducan

    Prima e rețeta pentru nevroză și anxietate, pentru că întotdeauna există un exces inefabil în cererea unui părinte adresată copilului. Clasic, nu e așa de rău precum pare. A doua, detașarea, e o catastrofă, dezorientează total orice copil.

  6. In familia nurorii mele (britanici) obsesia pentru ordine cu orice pret este privita ca o problema mentala. Lipsa echilibrului psihic din cauza dezordini este privita ca o problema a persoanei. Referitor la subiectul in dezbatere despre daca fiind copilul meu, sa ii impun sau nu ce am eu in minte, ce mi se pare mie ca ar trebui sa faca si cum sa performeze ca sa ma simt eu bine sau ca sa le fie lor bine! I-am invatat pe copiii ca este bine sa fie responsabili pentru actiunile lor, sa isi asume ce vor obtine in urma lipsei actiunii (a nu invata, a nu performa) sau in urma unei actiuni al carei rezultat este clar negativ (sa strice, sa minta, sa faca copii de mici :)))) etc.)

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Obsesia e clar o problemă, dar să te deranjeze dezordinea nu mi se pare problematic, ci chiar sănătos. E chestia aia de responsabilitate care se propagă sub diverse forme de la Epictet încoace – el zice blow your own nose, alții zic clean your room sau make your bed (Jordan Peterson e cel mai recent din această lungă serie). Deci cred că să te simți mai echilibrat atunci când în jurul tău e ordine este destul de normal și sănătos.

    2. Eu am ajuns la ordine experimentand dezordinea.
      Ce vine ca sfat si nu e in experienta personala, e nul.
      Singurele sfaturi ce trebuie luate ca atare sunt cele ce tin de integritatea fizica…eu l-am educat pe fi-miu asa: nu traversezi daca masina nu a oprit, nu conteaza ca ai „trecere”, nu conteaza ca e verde, daca te loveste nu mai conteaza. Eu zic ca daca te mentii in putine sfatri si numai de natura asta, e cel mai bine.

  7. Avatar Fărcaș Gelu Dănuț
    Fărcaș Gelu Dănuț

    Ce bine mi-a picat articolul acesta și comentariile! Mulțumesc!
    Andrei are 14 ani, iar eu frageda vârstă de 57. :) Suntem niște părinți „minunați” uneori. alteori mi se pare că și el exagereaza cu spiritul rebel. :)

  8. Avatar Victor

    Zilele asta copiii nostri invata o lectie noua de la „dascali”: santajul. Baiatul meu este intr-a 5-a, nu e afectat, dar ma gandesc la altii, cu examene terminale…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *