De ce e România săracă?

Am citit pe undeva că pentru a fi în top 1% bogați în România ar trebui să ai un „net worth” de peste 300.000 de dolari. Inițial mi s-a părut o sumă incorectă, prea mică, dar mi-am dat seamă că s-ar putea să fie corect, e totuși greu să ajungi la 300.000 adunând toate activele pe care le ai.

Un om obișnuit are un apartament de 70-80.000, o mașină de 5000, probabil ceva economii până în 10.000 și cam atât. E drum lung până la 300.000. Dacă nu ai o afacere, cam greu să ajungi acolo. Deci pare corect să fii în top 1% cu banii ăștia.

Pe un alt site poți introduce suma de bani pe care o câștigi și îți apare unde te situezi. Se pare că sunt de ajuns cam 50.000 de euro anual ca să fii în top 1% bogați din România.

Mi se pare cam trist, suma asta o câștigă un IT-ist mediocru din afară, iar în România ești în top 1% bogați. Cât de puțin câștigă ceilalți 99%?

Cred că putem spune, la modul obiectiv, fără a fi o jignire, că suntem săraci.

Dar de ce?

România nu e o țară atât de mică pe cât credem, avem întindere destulă, avem populație, avem toate formele de relief, avem resurse, ce ne lipsește?

De ce suntem săraci?

Răspunsuri

  1. Avatar Victor

    Foarte interesant subiectul…numai ca eu vad altceva.
    Ochiometric, si cand vorbesc de tara noastra vorbesc de Bucuresti ca atata stiu, suntem cei mai bogati din cate am vazut eu. Am umblat prin Europa, am fost in principalele capitale si ce m-a frapat este ca unde te uiti, la orice indicator (masini in trafic, restaurante, locuri de distractie etc) sunt (mult) sub noi. Ma refer aici si la orase considerate „scumpe” precum Stockholm, Copenhaga…Paris cel putin, prin prisma observatiei mele, e la 50 ani in urma in timp fata de Bucuresti. Restaurantele jegoase si cu meniuri saracacioase, strazile infecte (pipi peste tot), prin zona centrala te umplii de praf pe pantofi de nu-i mai recunosti. Magazinele „de lux” gen Chanel cu niste vitrine de tot rasul, la una din centru manechinul avea o vesta cu un nasture ce statea sa cada :))

    Fi-miu e comic dupa atatea plimbari, ma roaga sa mergem undeva unde sa avem si mancare buna…:))

    Vorba unei pritene: daca duci Beraria H si mall AFI la Paris, rupi.

    1. Avatar Victor

      P.S. Daca se duce OPC-ul nostru la Paris, orasul se inchide. :)))

    2. Avatar Madalin

      Dar de tonele de gunoaiele de pe TOATE drumurile nationale din Romania, ce zici? Asa e si pe la ei? Eu am zis ca am curaj sa pierd 2000lei daca cineva imi arata 1km de drum national din Romania care sa nu aiba o punga/sticla/hartie.

    3. Avatar Andrei Chira

      Eu de fiecare dată când ies din țară mi se pare că e diferență mare de prosperitate. E adevărat că orașele mari sunt mai murdare, uneori pline de boschetari, dar orașele mai mici, chiar și satele sau suburbiile, sunt foarte mișto. Nu doar Germania sau Austria, dar și Polonia sau chiar Slovenia mi s-au părut foarte îngrijite.

    4. Avatar Victor

      Da, Austria, Germania…Slovenia este o bijuterie. Acolo este curat si cochet, o placere doar sa te plimbi. La prosperitate te-as contrazice, nu par toate gratis asa ca in Bucuresti :))

      In iarna asta am mers cu trenul pe cel mai lung pod peste mare din Europa (cred), de la Copenhaga la Malmo si retur. Ce sa zic, la dus vagonul in care am nimerit arata ca pentru navetisti iar la intors am mers intr-un vagon cu „silence” (nu ai voie nici sa vorbesti :)) dar arata ca la noi, viteza idem :)), pretul de ziceai ca ai cumparat scaunul pe care stai :))

      In Portul Nyhavn, cel mai sic loc de promenada din Copenhaga, meniuri sarace (cu porcarii gen burger @co), identice iar preturile astronomice. Spre exemplu am luat la desert (din vreo 3 alegeri) nu-stiu-ce belgian, a venit la vreo 30 euro o gofra cum iei la punga din Auchan cu putina inghetata deasupra, aici nici gratis nu mananc asa ceva.

  2. Avatar Victor

    Cu 2000 lei mai bine faci un city-break de 2 zile la Paris si daca nu aterizezi pe Charles-de -Gaulle ci pe unul din aeroporturile la ceva distanta, faci singur comparatie…e destula mizerie si pe acolo…

  3. Avatar lucian

    romania e saraca pentru ca in istoria ei nu a avut nicio perioada de cotropire a altor popoare. ba din contra am fost cotropiti, jefuiti, de romani, de otomani, stiti voi, istoria aia din generala. tarile EU vestice, inclusiv japonia, au avut acces direct la mari si oceane, respectiv au beneficiat din plin de descoperirile geografice, de navigatie, respectiv au carat cu vaporul aur, diamante, sclavi, condimente, etc etc etc, practic luat pe moca zeci, sute de ani, proprietate externa … timp in care populatiile cotropite (cum a fost si cazul romaniei) isi ocupau timpul de pace cu reconstructia

  4. Avatar Mihai

    Atat timp cat resursele sunt distribuite inegal nu vei scapa niciodata de saracie

    1. Avatar Andrei Chira

      Distribuite de către cine?

    2. Avatar Victor

      Asta cu saracia in Romania devine ridicola. Tara geme de opulenta chiar daca nu-i pe merit acolo unde exista mai pregnant (afaceri din coruptie, bugetari ca acolo-i un fel de ajutor social etc).
      Dar sa zicem ca asa e…saracie…
      Acum ai toate lumea la dispozitie, daca esti bun intr-un domeniu du-te frate acolo si gata, nu fii baba bocitoare. Ca vrei la tine in tara este ca si cum ai spune ca nu vrei sa pleci de la mami de acasa niciodata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *