De ce suntem atât de tribali?

Mă uitam la un film și se întrebau unii pe alții „de unde ești”.

Mi se pare o recurență destul de frecventă în filmele americane faza asta cu de unde ești, e o normalitate să fii din alt oraș decât ăla în care se petrece acțiunea.

Știu că filmele sunt filme, dar trebuie să existe un sâmbure de adevăr acolo, mi se pare că e clar că în SUA este o mare mobilitate a forței de muncă și se plimbă oamenii, se mută din oraș în oraș.

În schimb, la noi în România pare a fi un lucru mult mai rar, lumea are tendința să rămână acolo unde s-a născut, exceptând satele sau orașele foarte mici și moarte.

Și nu numai că stau acolo, dar nici nu vor să vină nimeni la ei în oraș.

Bucureștenii și brașovenii se tem de moldoveni, clujenii se tem de „mitici” – să-i ia dracu de „vinituri”, vin să ne strice nouă orașul. Suntem tribali, oamenii din imediata noastră apropiere sunt automat buni, iar ăia din alte orașe sunt automat răi.

Mi se pare amuzantă chestia asta, să văd pe câte unul care se plânge că vin moldovenii să-i strice lui orașul, el fiind un cocalar și jumătate.


Comments

3 răspunsuri

  1. Daca tot e asa de in verva in a lansa subiecte, il provoc pe titularul acestui blog sa produca un articol pe tema „ce inseamna ca ai (avut) o viata reusita” sau ceva de genul…ca acolo e cumva chintesenta.

    1. Chiar dacă succesul e destul de subiectiv, cred că fiecare își poate găsi ceva de care să fie mulțumit, deci majoritatea oamenilor au o viață bună.

  2. Subiectiv sau nu, cei mai multi care au vazut moartea si s-au intors si-au dat seama cat de dobitoci au fost, cum au pus lucrurile fara importanta la loc de cinste. Dupa o astfel de experienta, rar cineva ramane la fel.

    Era interesant sa spuna fiecare ce inseamna pentru el – pe patul de moarte – ca a avut o viata implinita.

    Incep eu: mi-as dori sa fiu a.i. in timp ce toti plang in jur, eu sa pot sa rad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *