O greșeală comună a antreprenorilor online

Am făcut și eu greșeala asta la un moment dat și observ că încă o mai face lumea care vrea să-și lanseze o afacere online.

Își cumpără un nume de domeniu pe care vor să facă site-ul și încă 2, 3, 7 alte nume de domenii similare, toate variațiunile la care se gândesc. Cum spuneam, am făcut și eu asta la vremea mea, credeam că am cea mai tare idee și sigur-sigur o să încerce cineva să o copie, să o fure etc… Și ce să vezi, nu i-a păsat nimănui, au fost bani irosiți, bani ce ar fi putut fi folosiți pe altceva care să-mi aducă mai multe beneficii.

Deci dacă vă gândiți să lansați un site, ascultați sfatul ăsta și nu irosiți banii pe toate variațiunile posibile de nume de domenii care seamănă cu domeniul vostru principal, nu o să ajute absolut cu nimic și o să renunțați la ele după primul an.

Băgați bani în construcția corectă a site-ului, în copywriting, în optimizare, în promovare, în lucrurile concrete care chiar ajută o afacere online. 7 nume de domenii nu ajută.


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *