Ce-ar putea să învețe tinerii din această criză

Ar putea să își dea seama că flexarea, șmecheria, orgoliul și consumerismul exagerat sunt inutile.

Când stai în casă, nu contează că ai ultimul model de iPhone Max Pro Plus Ultra, cei mai rainbow adidași Nike AirMax sau cel mai Gucci tricou.

Viața pe care o experimentează acum, cu statul în casă, cu lipsa evenimentelor, a cafenelelor, cluburilor, a activităților specifice tineretului, e ca o privire în viitor.

Asta e viața care îi așteaptă.

Adulții asta făceau și până acum. Muncă, acasă, uitat la televizor, dormit, luat de la capăt. Fără ieșit la cafenele, fără cluburi, fără evenimente, fără flexări.

Asta o să fie și viața voastră peste 20 de ani, ce se întâmplă acum e doar un exercițiu.

Știu că e o caracteristică a vârstei să vrei să te flexezi, să arăți că ești cool, dar uite cât de inutile sunt toate astea acum.

Nu-i pasă nimănui.

Doar ție îți pasă, tu ești singurul care acordă importanță acestor lucruri pentru că ai impresia că toată lumea face asta. Pentru că „influensării” cu care ai crescut, urmărindu-i pe Youtube și Insta, asta au băgat la înaintare, flexare peste flexare, că atât i-a dus capul și pe ei. Și poate că ăsta e filtrul prin care privești lumea, fără să-ți dai seama.

Poate pandemia asta o să te facă să conștientizezi că e doar un filtru și că e artificial.

Nu zic să trăiești în precariat, să-ți ignori prezentul pregătindu-te pentru viitor, nu e normal să trăiești doar cu frica viitoarelor crize sau pandemii, dar…

Poate că data viitoare, în loc să-ți iei adidași Nike de 700 de lei, iei unii de 300; în loc de tricou Gucci de 500 de lei, un Levi’s de 70 la reducere, sau un basic de la orice brand din Hervis la 19 lei.

Poate îți cumperi doar ce-ți trebuie. Poate din restul de bani mai pui deoparte, puțin câte puțin, lună de lună. Poate strângi suficient cât să investești. Sau poate doar suficient cât să nu te mai simți neputincios, singur, victimă.

Poate că viitorul o să arate altfel.


Comments

24 de răspunsuri

  1. Sa investesti = sa-i dai banii tai altcuiva.

    nothx

    1. Daca asta este tot ce intelegi din a investi, e mai bine sa stai deoparte.

    2. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Dacă investițiile ar fi ceva sigur, fără niciun risc, toți ar fi investitori.

    3. Lasa.. ia-ti adidasi :D

  2. Ma intreb cati realizeaza ca stand acasa de fapt economisesc bani?
    Am facut referire la ceea ce s-a spus mai sus, cumparaturi facute fara cap, investitii proaste, consum pe produse care de fapt costa mai mult brand-ul si tot asa.
    Este o vorba, sa cumperi ceva cu banii pe care nu-i ai pentru a cumpara produse de care nu ai nevoie pentru a impresiona oamenii pe care nu-i placi.

    Dar acum se sta acasa, unii lucreaza de acasa, altii in somaj tehnic, insa din pacate sunt si oameni dati afara de la serviciu, motive abuzive sau nu.

    Discutand strict de primele categorii de mai sus, acum nu mai ai altceva de facut decat sa utilizezi curentul, apa curenta, sa cumperi mancare, mai poti cumpara haine din centrele alimentare (carrefour) si cam atat.
    Facturile vin si ele tot odata pe luna…

    1. Avatar Garet Bora
      Garet Bora

      pai nu chiar, pentru ca nu mai poti nici sa faci bani.

  3. Pai uite eu am 28 de ani, sunt bătrân ? iPhone nu am, mașina nu am, Nike nici atât, ultima dată am fost in club in August anul trecut, cafenea Decembrie, mâncat oraș nu obișnuiesc. Programul meu zilnic este munca -> ceva proiect personal -> Netflix -> somn. Investiții check. Ca mine mai sunt multi. Ce vreau sa zic, nu suntem toți bătuți în cap cu ochii la Dorian Popa

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Ca tine sunt mulți, e drept, dar restul, majoritatea, sunt zombie care funcționează pe pilot automat. Milioanele alea de afișări la 5Gang, Dorian Popa și alți maneliști nu se fac singure.

    2. Nu esti batran.. dar cu siguranta nici foarte tanar nu mai esti :)

  4. Concluzia : dacă nu ți-ai fi cumpărat iPhone și țineai banii la ciorap acum nu mai stătea nimeni în casă , totul era bine și frumos

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Nu era bine și frumos dar poate aveai bani să trăiești 2-3 luni în caz de șomaj tehnic sau o reducere a veniturilor.

  5. Daca viata de adult in ziua de azi inseamna doar „Muncă, acasă, uitat la televizor, dormit, luat de la capăt.” imi pare sincer rau pentru tine. Ai fi surprins sa afli ca pentru foarte multi adulti mai exista si alte activitati in ziua de azi in afara de enumeratia de mai sus.

    Poate ca pentru parintii nostri asta insemna din cauza educatiei, regimului politic si a constrangerilor financiare. Dar acum suntem in secolul 21, posibilitatile sunt infinite.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Posibilitățile sunt infinite doar teoretic.

      La modul realist, statistic vorbind, uitându-ne la marea majoritate a adulților peste 40-45 de ani, aia e viața lor.

      Nivelul de venituri nu le permite să facă mare lucru în timpul liber sau chiar dacă le permite, ori nu mai au chef ori preferă să-i ajute cu bani pe copii în loc să se distreze. Mai ales în orașele mici de provincie, unde posibilitățile nu sunt nici pe departe infinite.

      Există și extreme, evident, dar vorbim aici de grosul populației.

  6. Avatar Răzvan T. Coloja
    Răzvan T. Coloja

    Mișto scris și bine pus punctul pe ”i”.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Mulțumesc.

  7. Salut,

    Consideri ca este o problema in a avea o colectie de adidasi, fiind pasionat de asa ceva? also, de ce iti permiti tu sa iti dai cu presupusul cu privire la viata noastra de adulti?

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Cu vârsta, prioritățile se schimbă. O să ajungi la un moment în viață când o să-ți dai seama cât de inutile sunt unele chestii pe care odată le considerai importante.

      Gândește-te câți oameni sunt acum în șomaj tehnic, au fost concediați sau au rămas fără obiectul activității din cauză că e lockdown. I-ar fi ajutat acum dacă și-ar fi făcut din timp economii sau îi ajută colecția de adidași?

    2. Avatar Răzvan T. Coloja
      Răzvan T. Coloja

      Să fim serioși – tu nu colecționezi adidași pentru că ăsta e hobby-ul tău; îi aduni pentru că ai impresia că sunt un simbol al statutului, o declarație de ”uitați – eu AM”. Asta cu ”sunt colecționar pasionat de adidași” sună la fel de absurd ca aia cu ”n-o violam ci voiam s-o scarpin la uter”.
      Mișto și partea a doua cu ”but I feel offended!”. Vine criza – ai să vezi acum cât și cum își permit oamenii, exact ce poți face cu colecția de adidași (tu fiind, desigur, ”pasionat de adidași”) și cum e cu viața de adult.

  8. Avatar Saragea

    De cand am terminat facultatea, lucrez in medie 11 ore pe zi, s-au adunat aproape 9 ani asa. Lucrez in domeniul petrolier in afara tarii, unde activitatea nu se opreste niciodata, indiferent ca e corona, razboi etc. Vacante am avut, dar mereu scurt, pe fuga. La 31 ani, pot spune ca imi permit orice vacanta, locuinta/masina decenta, nu duc grija zilei de maine. Am cunostinte ce inca o ard aiurea la cafenele, trag de rata la banca pentru bemveul sh, sunt mandri ca au geaca Moncler fake iar lista poate continua. Asa sunt multi, foarte multi, e suficient sa cauti trend-ul pe youtube si vei vedea realitatea.

  9. Avatar Don Dare

    Nu or sa invete nici ei si nici ceilalti …

  10. Avatar Vlad Mihalca
    Vlad Mihalca

    „Adulții asta făceau și până acum. Muncă, acasă, uitat la televizor, dormit, luat de la capăt. Fără ieșit la cafenele, fără cluburi, fără evenimente, fără flexări.” – aici cam exagerezi. Aș spune că aceștia sunt adulți care nu se știu bucura de viață, fiindcă munca și responsabilitățile nu exclud cafenelele și cluburile. Sunt niște manageri dezastruoși ai utilizării timpului și energiei lor.

    Numa’ cum românul e obișnuit să lucreze din greu pe bani de subzistență, care abia îi ajung de mâncat prost și plătit ratele, e oarecum de înțeles perspectiva ta.

  11. În opinia mea, soluția cu cel mai bun randament ar fi (re)educarea oamenilor (nu doar a tinerilor) cu privire la priorități. Nu fac aluzie aici la bani. Mă refer la prioritatea 0: TIMPUL. Consider că odată ce oamenii(exceptând nihiliștii) au întipărit mind-setul că timpul este cel mai important asset, lucrurile se vor schimba. Un adolescent care înțelege importanța timpului cu siguranță nu va mai pune atâta preț pe aparențele exuberante.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Oamenii înțeleg importanța timpului atunci când nu-l mai au.

    2. Corect. Păi să sperăm că o vor face acum. Personal, identific acest lucru ca un posibil efect benefic al acestei crize. Deși sună destul de macabru…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *