Începe o nouă eră a cinematografiei românești

Am spus chestia asta și după ce am văzut 5 GANG și sunt convins acum după ce am văzut și Teambuilding, și-au dat seama românii că există piață pentru filme comerciale „prostești” și nu e neapărată nevoie să faci intelectualisme.

Cred că 5 GANG a fost începutul, a spart gheața, apoi a venit Funia celor de la HaHaHa, care deși e o treaptă mai sus decât 5 GANG, a reușit cumva să rateze pe un subiect facil, team buildingul corporației.

Acum a venit Teambuilding pe aceeași temă ușor de parodiat, munca la corporație, și s-a mai urcat o treaptă. Au reciclat glume de la standup-uri, adaptate la subiect, de exemplu avea Costel o glumă despre cum ar fi să se facă un joc de strategie pe calculator gen Starcraft, dar în loc de zergi și terani să joci cu moldoveni, ardeleni, craioveni etc.

Nu știu dacă e conștientă adaptarea sau e doar o coincidență, nici nu contează, nu e un lucru rău, e un lucru bun, dovedește că dacă se adună mai mulți oameni din standup-ul românesc și se pun pe scris, pot ieși mai multe filme românești de succes. Prostești, ușoare, dar de succes.

Preconizez că o se întâmple asta, văzând succesul Teambuilding o să se impulsioneze lumea să încerce filme, la început pe subiecte la fel de ușor de parodiat și cu priză la public, gen poliție, politică sau biserică; și chiar cred că intrăm într-o nouă eră a filmului de comedie românesc.

Gata, o să încep să scriu și eu un scenariu, o parodie la Annabelle cu titlul de lucru „Pamela, păpușa malefică”. Urmează detalii incendiare. Like, share și subscribe.


Comments

5 răspunsuri

  1. Avatar marius raducan
    marius raducan

    Neah, au cedat prea mult, în cel mai „dulce” provincialism. Există rețeta „comerț și intelect” la un loc, se numește Hollywood. Nu e nevoie decât de un pic de tupeu, sau lipsă de complex de inferioritate, s-o urmezi. Altfel, e ceva pervers în intenția producătorilor de film, să propună ei formule de succes, să presupună ca știu ce vor oamenii. Nu cred ca va funcționa pe termen lung. Au mai fost tentative cinematografice, MediaPro, Vacanța Mare. Cine mai ține minte filmul Selfie? :) . Au eșuat.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Selfie nu cred că e comedie și e o încercare mai veche, nu cred că erau așa mulți bani în piață (acum mai bagă și Netflix / HBO în producții locale). Sunt curios de astea noi care au apărut, Două Inimi și Romina VTM, deși primul pare cu romantism de tineret și al doilea comedie marca 5 Gang (adică de copii).

  2. Avatar Adrian Bolocan
    Adrian Bolocan

    Tocmai scriam un articol despre noutățile lunii pe Netflix și am văzut un titlu ce începea cu „Pamela”. Am zis că l-ai și lansat între timp. :))

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      :)) chiar așa repede n-am reușit să fac filmul.

  3. Avatar Ioan Mihai
    Ioan Mihai

    Cand faci casting chiar vreau sa particip :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *