Am apucat să văd filmul coreean premiat cu Oscar.
În general mă disperă filmele despre victimizare și despre săraci împotriva bogaților pentru că, de obicei, categoriile sociale sunt prezentate într-un mod clișeic, săracii sunt buni, bogații sunt răi.
N-am reușit să trag o concluzie exactă din filmul ăsta, nu știu ce a vrut să spună autorul, poate n-a vrut să spună nimic.
Ce-am înțeles eu…
Că săracii ar trebui să stea la locul lor, la subsol, și că orice ar face nu se pot ridica, acolo e locul lor. Dacă ei se ridică, cineva trebuie să cadă, ca și cum ar lua locul cuiva de mai sus.
Mi-au plăcut niște subtilități legate de diferențele de mentalitate dintre clase, dar la final n-am rămas cu nicio concluzie clară. Poate nici nu trebuie, poate e doar entertainment.
Voi?
„când ajungi sus, nu lăsa garda jos”.
„fake it till u make it” nu funcționează mereu.
„când ajungi sus, nu lăsa garda jos”
Aici e una dintre diferențele de mentalitate de care ziceam, „bogații” sunt portretizați ca acționând conduși de sentimentul dominant „încredere”.
Dacă au fost mereu upper middle class e greu să acționeze după celălalt sentiment dominant – frica.
nu tre sa fie o concluzie. exista totusi dinamica asta in care daca tu ai, vor veni la un moment dat unii care vor sa te mulga, motiv pt care e bine sa fii discret cu cat ai sau ce ai…. io am simtit pe pielea mea cum se schimba modul in care oamenii se raporteaza la mine cand a inceput sa „imi mearga” – nimic spectaculos la mine dar am mai multe optiuni si relatiile cu unii se modifica…
sau totusi daca vrei concluzie „identitatea se schimba lent prin actiuni si integritate; nu merge cu furtisaguri”. tre sa ajungi legitim intr-o pozitie ca sa poti fi congruent in toata fiinta ta cu acea noua pozitie (mai buna)
Filmul trece bine dincolo de cliseele cunoscute si ridica intrebari grele referitoare la clasa, moralitate si capitalism. Concluziile nu sunt imediate, se contureaza dupa o analiza atenta in niste adevaruri ce au mahnit pe toata lumea, bogati si saraci. Oscarurile nu puteau merge in alta parte.
Filmul trece de clișee în sensul că ne arată niște bogați normali, nu răi, nu asupritori, nu se țigănesc să negocieze salariile, plătesc ore suplimentare când e cazul, etc…
Niște idei din linkul tău sunt interesante dar articolul prea e filtrat prin lentila stângismului extrem.
De ex, să zici că bogații sunt de fapt paraziții pentru că nu muncesc ci doar săracii muncesc e o aberație, dacă filmul nu ne arată cum muncesc bogații asta nu înseamnă că nu muncesc.
Și să spui că săracii sunt harnici și că muncesc și tralala, hai să fim serioși, un sfert din cutiile de pizza pe care le făceau erau făcute prost.
Apoi să tragi concluzia că cele 2 familii sărace trebuiau să se unească împotriva bogaților și să le ia casa este dincolo de aberație, trebuie să fii cu capul să gândești așa. Sau să scrii tâmpenii de dragul like-urilor și share-urilor.
Pana la urma baiatul avea viziunea propriei ascensiuni ca sa poata cumpara casa aia… a ajuns la singura solutie corecta. Ca au omorat niste oameni e alta poveste…
nu cred ca exista ceva de inteles
poate doar ca viata e o loterie a evenimentelor, si asta e pusa intr-un context asiatic unde lucrurile functioneaza un pic altfel decat in tarile vestice***, fapt ce a dat acest twist castigator
poate fi si un pragmatism extrem, deasemenea tipic in tarile asiatice, prin care e posibil sa-si fi propus sa inventeze un twist nemaivazut tocmai ca ‘sa dea lovitura’
***inainte de a prelua clisee vestice, pe care le-au preluat cu mare deschidere, asiaticii pastreaza un background cultural/spiritual (nu stiu daca folosesc cel mai potrivit termen) care ii face sa se comporte un piiiiic altfel in diverse situatii vs. persoane ‘vestice’. exemplul extrem fiind coreea si japonia, unde oamenii nu functioneaza deloc dupa o logica ‘vestica’ si sunt foarte diferiti in reactii si comportament