Într-o zi, săptămâna trecută, când o luam pe Alexia de la școală, îmi sare în brațe și îmi spune de nuștiu ce carte de colorat cu CD, cu măști, cu numaiștiuce.
Cea mai tare carte, haide s-o cumpărăm că e doar 15 lei, dacă iei două e doar 30 de lei.
Ceilalți copii, la fel, toți erau mega încântați, săreau bucuroși la părinți, cereau să li se cumpere.
Am cumpărat.
La fel cum am cumpărat cam toate prostiile de pe la grădiniță și acum de la școală.
Mi-am adus aminte de chestia asta pentru că la unul dintre articolele trecute, un cititor a lăsat un comentariu legat de granița fină dintre comerț și escrocherie.
Și m-am gândit la faza asta de la școală.
E o problemă de etică și de morală să vinzi la copii, nu?
Ce caută reprezentantul ăla de vânzari de la editura X să vândă la copii în clasă?
Învățătoarea zice că are autorizație de la directorul școlii, e normal, tot timpul vin reprezentanți de la edituri.
Ba nu, nu e normal.
Dacă cineva vrea să vândă ceva, să vină la mine, eu (părintele) sunt cel care ia deciziile, eu dau banii.
Vii la ședința cu părinții și îmi vinzi mie, nu te duci să vinzi la copii.
Copiilor le vinzi orice dacă lipești un personaj Disney pe produs.
Bine-nțeles, se trezește un părinte mai cu moț care vrea să pară barosan că își permite 2 cărți de colorat, nu ca săracul de Chira, și zice: da, dom’le, dar sunt educative, sunt bune să le cumpărăm, care-i problema?
Da, man, n-am zis că nu sunt educative, n-am zis nici că nu le cumpărăm.
Am zis că e o problemă de etică și de morală să vinzi la copii. E manipulare.
Părinții n-au voie în școală, trebuie să așteptăm copii în față, în schimb umblă liberi prin școală agenți de vânzări?
Mă mir cum nu s-a revoltat nicio mămică de Facebook pe tema asta, nu găsesc nicio petiție online, niciun grup de Facebook revoluționar.
Poate ar fi timpul.
Lasă un răspuns