Cum e viața cu o pisică Sfinx

I’m not a cat person. Dar…

Acum vreo cinci ani, a vrut fetița de ziua ei o pisică. Pentru că un prieten de-al lui soră-mea nu mai putea avea grijă de pisica lui, un Sphynx de un an jumate la vremea aia, soră-mea ne-a întrebat dacă nu vrem să-l luăm noi pe Slim.

La început, omul a fost cam reticent, parcă nu voia să ni-l dea. Mi-a și zis, băi, eu aș vrea să rămânem prieteni, să nu mă înjurați după aia că v-am băgat beleaua-n casă.

Stai man liniștit, e o pisică, ce mare vrăjeală.

Da, dar face iureș prin casă, nu mă lasă să dorm, miaună, mă mușcă noaptea. Poate e și din cauză că eu sunt la muncă toată ziua și el doarme, iar când vin eu acasă vrea joacă, n-are somn.

Lasă că noi lucrăm de-acasă, o să fie bine. Zis și făcut. L-am luat la noi.

2 months later…

Bă băieți, Sfinxul e dracul pe pământ. Dracul gol. Oriunde ești, trebuie să fie și el, nici pe tron nu poți sta fără să stea și el în brațe la tine. Joci un rummy cu familia, trebuie să treacă fix prin mijloc de patruzeci de ori ca să-l băgați și pe el în seamă, că prea se distrează lumea fără el.

Când ți-e lumea mai dragă, miaună. Și miaună băi frate… încontinuu. Dacă vede că nu te prinzi, începe să se frece de tine, să te împungă cu capul. Nu te prinzi ce vrea, începe să te muște. Nu mușcă tare, doar te compostează puțin ca să te facă atent. Dacă îl alungi și nu-l bagi în seamă, începe să facă distrugere totală de perdele, canapele, tot ce prinde. Am avut momente când am vrut să-l arunc pe geam.

Cu timpul, am reușit să stabilim o linie de comunicație, am început să ne prindem ce vrea. După ce face ceva la lădiță, vrea să mă duc să-i curăț. Doar așa, ca să fie curat. Și dacă nu mă duc, începe tot ciclul de nebunii de mai sus. Dacă mă duc și curăț, e totul bine, prietenie totală între specii.

Altădată vrea joacă sau mâncare/apă, am învățat toate felurile de mieunat și ce înseamnă fiecare ca să evităm iureșul. E o rasă care are nevoie de atenție, nu am întâlnit până acum ființă care să fie mai mare cerșetor de atenție, înțeleg acum la ce se referea omul când spunea că nu mai poate să aibă grijă de el.

Dacă sunteți plecați toată ziua de-acasă, nu vă luați o pisică Sphinx, o să regretați, o chinuiți și pe ea și vă chinuie și ea pe voi.

Deși multora li se pare urât și, după descrierea mea de până acum, malefic, este în realitate extrem de iubitor. Stă în brațe sau pe piept, se bagă în mine, se freacă cu capul de barbă, toarce și mă linge, doarme în pat cu noi, câteodată se bagă sub plapumă și pune capul pe pernă, ca un om mare.

Într-o noapte am visat că a venit soră-mea și mi l-a luat. M-am trezit cu un sentiment de tristețe profundă, am sărit din pat și l-am căutat prin casă, l-am luat în brațe și mi-am frecat bucuros barba de căpșorul lui.

I guess I am a cat person.

11 răspunsuri la “Cum e viața cu o pisică Sfinx”

    • Nu, dar e un mare avantaj. Am uitat să scriu în articol, are pielea foarte fină și caldă. Țin minte când eram mic că avea mama o lavetă de ochelari din piele de căprioară, foarte fină și plăcută la atingere, cam așa e pielea de Sfinx.

  1. Acest articol l-a descris perfect pe cățelul nostru. Îl cheamă Springtrap (ceva robot ucigaș, zice Andrei al meu), dar îi spunem Sprinky sau Motanul (toată lumea îi zice Motanul, chiar și ceilalți proprietari de căței de la locul lor de joacă).
    Facem schimb? :) El e Motanul:

  2. Pfuai! Pisica! Neah! N-am alergie la pisici, dar mi se par cele mai perverse si parsive animale. Da; stiu. o sa-mi spui ca o sa ma „indragostesc” de ele daca le las sa patrunda in viata mea. Never-ever! Am vazut un documentar cum isi „castiga” stapani. In fecalele lor e ceva „spor” care ajunge din aer in nasul omului provocand dependenta. Cand o spun eu pare aberatie, dar acolo era documentata stiintific. In fine, prefer de o mie de ori un caine care se bucura sincer cand te intorci acasa si nu l-ai vazut cateva ore bune decat o pisica deoarece ea nici nu te baga in seama. In plus, din punctul meu de vedere, intr-un apartament nu se tin/chinuie animale de companie.

    • Am mai auzit de chestia asta cu „sporii”. Sfinxul e mai apropiat de comportamentul unui câine față de alte pisici, nu e așa solitar și indiferent față de stăpân. Evident, nu se compară cu un câine care e mult mai atașat, asta e clar. Mie mi-e cam frică de câini, sincer să fiu, și sunt de acord cu tine legat de ei în apartament.

    • Eu lucrez de acasă de peste 8 ani, soția mea e pensionată medical (deci tot acasă), Andrei face școala online, deci are cine să se ocupe de el (adică doar eu mai mult). :) În plus, Motanul mai mult doarme, poate să facă asta și la vilă, dar și într-o garsonieră.
      Iar dacă veni vorba de alergii, eu cred că sunt alergic (nu știu, la părul lui sau la salivă, îmi apar umflături pe corp).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.